Postări

Se afișează postări cu eticheta dragoste

„Meriți lucruri bune în viața ta.“ Valoarea personală nu depinde de succes sau de eșec

Imagine
Valoarea personală nu depinde de evaluările celorlalți, în esență suntem merituoși și demni de iubire. Valoarea personală este acea stare interioară care provine din iubirea de sine, acceptarea propriei persoane și autocompasiune și este important să învățăm să ne cultivăm valoarea personală în mod necondiționat. Valoroși pentru că suntem În timp ce vom întâlni persoane absorbite de propria valoare, poziționându-se superior în raport cu alții, vom întâlni și oameni cu numeroase trăsături dezirabile, dar o stimă de sine scăzută, care nu doar că nu își conștientizează valoarea, dar au tendința de devalorizare personală. În exemplul dat, am precizat, aleatoriu, două categorii de exprimări ale valorii personale, și nu vorbesc despre oameni care au valoare și oameni care nu. În esență, suntem valoroși cu toții. Iar dacă ne gândim că nu este adevărat, să avem în vedere că ne cunoaștem unii pe alții drept rezultate ale experiențelor de viață pe care le avem, și nu în esența, în aute...

Ce înseamnă și cum putem avea o relație de cuplu sănătoasă

Imagine
Poate și tu ai experimentat momente de singurătate, când simți că partenerul sau partenera ta nu te înțelege, nu-i pasă de tine sau nu te apreciază suficient. Dar ai și momente de conectare, de mulțumire, momente în care te simți iubit sau iubită. Acestea din urmă reaprind speranța unei vieți împlinite împreună și te fac să rămâi în relație. Dar apoi revin momentele de cădere emoțională. Ce să faci? Oare este normal să fie așa? Cum arată o relație de cuplu sănătoasă? Și ce poți să faci pentru a avea o astfel de relație de cuplu? Relația de cuplu: Sursă de fericire sau de suferință? Ceea ce avem toți în comun sunt nevoia de a fi iubiți și suferința pe care o experimentăm când nu simțim asta. Suntem condiționați biologic să căutăm și să formăm relații de atașament cu alți oameni. Așa am supraviețuit de-a lungul istoriei umanității Studiile din neuroștiințe ne arată că atunci când nu ne simțim iubiți, se activează aceleași structuri din creier ca atunci când avem o suferință fizică...

Dragoste (Sfaturi)

Imagine
Toate lucrurile care s-au intamplat în viata ta și nu le-ai dorit au fost cele de care ti-a fost frica sa nu se implineasca si asta pentru ca tot ce gândești se manifesta mai devreme sau mai târziu pana la urma în viata ta. Universul privește la fiecare gând de al tău ca la o porunca, ca la o rugăciune și îți dă ceea ce gândești, adică ceea ce ceri. Gândul tău inseamna o permanenta cerință și el este cea mai puternica forta din Univers. . Nu toate gândurile tale se împlinesc ci doar cele în care crezi cu adevărat. Atunci când ti-e frica uneori chiar crezi cu adevărat ca raul va veni în viata ta. Frica este un gand atât de puternic încât dacă ai înțelege acest lucru te-ai oprit sa te gândești la ceea ce nu vrei sa se implineasca și te-ai gândi doar la ceea ce dorești sa se implineasca și ai privi la toată frumusețea din viata ta si la tot binele și bucuriile vieții tale cu recunostiinta și mulțumire și astfel Dumnezeu îți va mai da bine înzecit pentru ca recunostiinta și multumirea sunt...

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Imagine
Echilibrul dintre viața profesională și personală În lumea de astăzi lucrurile se schimbă cât ai clipi! Atât tu, cât și noi și mulți alți oameni pe care îi cunoaștem ne aflăm cu toți într-o goană imaginară spre succes, spre o viață mai bună. Vrem să fim cei mai buni, vrem să reușim să facem totul impecabil, vrem să ne dezvoltăm sau (poate) să demonstrăm cuiva că noi suntem speciali. Aceste lucruri sunt valabile atât pentru viața noastră profesională, cât și pentru viața noastră personală. Pe deoparte, ambiția și dorința arzătoare de a excela pe plan profesional, pot afecta interacțiunile, relațiile sau conversațiile cu cei dragi. Nemaivorbind că în aceste vremuri de incertitudine, presiunea asupra fiecăruia dintre noi se resimte și mai mult. Pe de altă parte, unele probleme personale ne pot copleși și devenim stresați, desconcentrați sau neproductivi la locul de muncă. Linia, care desparte partea profesională de cea personală, a devenit una diluată și deseori nici nu observăm cum una...

Servicii oferite catre clienti

Imagine
Servicii de consiliere profesională online, prin: Telefon sau E-mail, în domeniile: Lectura Tarot, Clarviziune si Prezicere, Parapsihologie, Astrologie și Horoscop, Psihologie, Sfaturi despre dragoste, carieră, sănătate, destin etc. Pentru consiliere si anumite informatii pe telefon Whatssap 0034 642 323 843 ========================== În cadrul serviciilor oferite de mine, putem discuta despre: * despre decizii și schimbări în viața personală * despre ce îți rezervă destinul acum și în viitor: dragoste, căsătorie, carieră, bani, sănătate, călătorie etc. * despre compatibilitatea în dragoste * despre chipul real al oamenilor din jurul tău * despre incertitudinile din viața ta * despre lucruri pierdute, trecute sau prezente * despre șanse sau șanse în prezent și viitor * despre cei mai importanți ani din viața ta * despre evoluția căsniciei tale în viitor * despre influența majoră a planetelor în viața ta * despre zestrea astrală cu care ai venit pe lume * despre Karma și viețile trec...

Servicii profesionale - Lectura Tarot, Parapsihologie, Clarviziune, Astrologie...

Imagine
Va confrunati cu probleme in dragoste si casatorie, sanatate, serviciu, fiantele sau cu multe alte probleme? - Balaceanu Marian, va poate raspunde la toate intrebarile ce va framanta cu ajutorul Cartilor de Tarot, Clarviziunii, Astrologiei de compatibilitate, Psihologiei Generale. iar impreuna sa gasim calea ceea mai reala privind realizarea sperantelor dvs sau nerealizarea sperantelor dvs, plecand catre un destin adevarat. Consiliere online prin Whatssap sau e-mail. Pretul consilierei este in functie de problemele fiecaruia...0034642323843..... Pentru solicitarea unei consilieri prin telefon sau e-mail trebuie sa aveti un cont paypal sau prin ordin de plata la banca...... pentru efectuarea platii serviciului respectiv....